~

Azi soarele era mai bland, azi cuvintele erau mai scurte si mai simple, incepea totul cu azi…

Orizontul este mereu probabil. Dispretul se transormase in altceva, era un fel nedefinit de iubire, fara culoare, batut in cuie, improvizat. Era bine. Nimeni nu i-ar mai fi putut rapi credintele, pentru ca de aceasta data a ales sa le pastreze pentru sine. Ura oamenii, pentru ca oamenii nu au invatat cum sa iubeasca fara sa faca rau, fara sa doreasca epuizare sau distrugere. Pana la perfectiune ochii lor o dezgoleau iar loviturile se repetau, consumandu-se mereu in acelasi loc.

Azi cand s-a ridicat din pat nu reusise sa faca primul pas, cazuse ametita de presiunile viitorului, apasarea urmatorilor pasi ce treceau puternic peste ea o sfasaia prin interior. Atunci a inteles. Rostul vechilor rani erau de a o transforma in cel mai pretios lucru pe care l-ar fi putut avea vreodata… in adevarata sine, trecuta prin filtrul artei de a fi om de nenumarate ori, pana ramane a fi construita doar de lucrurile importante si valoroase.

Nu ai invatat sa inveti… Mai tarziu, cel mai mult o sa doara regretul.

Karma.

~ de egonyx pe septembrie 12, 2008.