Cu fiecare gura de aer pe care o lua, apropia panza de buze, ca intr-un sarut privat de existenta. Clipea incet, si hotarat, in penumbra panzei conturandu-se privirea concentrata a unui pradator. Iubea, si pentru asta trebuia sa ucida putin cate putin din prezentul ei imperfect.

Daca renuntam la valori cu care ne identificam doar pentru a fi altfel, dintr-o dorinta imbecila de a satisface superficialul si aparenta, nu se numeste schimbare, chit ca provoaca satisfactia aprecierilor fara fundament a idiotilor, se numeste suicid.

Insa, prezentul ei pururi perfect ce devenise imposibil de imperfect a fost mereu el. Asa ca trebuia sa desfiinteze ideea de “dragoste” din mintea ei si sa-i arunce in aer inima, pentru a nu stiu cata oara. (O persoana isi ia paranoia exact acum.)

Respira sacadat si avea ochii larg deschisi, uimita de atacuri. Insfaca arma si evadase din cosmar.

-Fara mila in fata victimei!

-Da, sa traiti!

Porni la atac.

Copii, nu va jucati de-a soarecele si pisica. Noi suntem profesionisti.

~ de egonyx pe august 20, 2008.