De neinteles.
Inca de cand eram mica o aud. Prima data cand a aparut, mi-a aparut in vis, aveam vreo 6 ani, stateam la bunici si imi amintesc ca ma trezisem din somn plangand, iar bunica isi daduse seama de ce s-a intamplat. M-a stropit cu agheasma si m-am linistit. De vina era un deochi.
Insa vocea din vis se mai face auzita din cand in cand. O auzeam si in diminetile gri, in care faptele se grabeau sa se intample. E groaznic , e nebunesc. Si vocea aia… Vocea aia e voce de femeie. E suava, dar puternica si hotarate, aroganta si cu intonatia perfecta unei porunci.
Stii momentul in care incerci sa-ti amintesti o melodie si in cap auzi doar ideea de ansamblu a piese, dar nu-ti amintesti versurile, si iti mai apare in minte cate un sunet, cate o frantura de vers, pana reusesti sa le pui cap la cap… Cam asa e si cu vocea asta, dar nici pana acum nu am reusit sa o descopar, macar sa-i inteleg sensul. Ma grabeste. Ma misc rapid, iar timpul are ritm haotic. Singurul lucru de care mi-e frica in situatia asta e tacerea. Tacerea amplifica rezonantele vocii misterioase si uneori imi pare ca ma acapareaza in totalitate.
Obiectele au alte vibratii in momentele astea. Nu am mai simtit acest monopol nebun de ani de zile.
Daca as fi o masinarie, in acele momente m-as evalua ca avand variabila timp marita, totul se intampla prea rapid, totul vibreaza prea repede, parca as fi intr-o continua cursa cu mine insami. Singur lucru care imi regleaza ritmul in acele momente este vocea unei alte persoane sau muzica.
Inca e de neinteles…
Lasă un Răspuns